În cadrul Cercului Misionar „Sf. Nicolae” Truşeşti, duminică, 13 noiembrie 2011, Taina Sfântului Maslu a fost săvârşită în Biserica „Sf. Nicolae” Truşeşti de către un sobor de şapte preoţi: Pr. Toma Burdulea (Drislea), Pr. Cosmin Ivasuc (Buhăceni), Pr. Cristian Asmarandei (Guranda), Pr. Marcel Terciu (Cucuteni I), Pr. Nicolae Cărăuşu(Băbiceni), Pr. Cristian Ursulianu(Cucuteni II), Pr. Florin Hălăucă(Truşeşti).
Tema întâlnirii „Postul Crăciunului-postul bucuriei”, pe lângă care s-au prezentat câteva repere din viaţa Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ, prăznuit în prima zi a Postului Crăciunului, a fost prezentată de către părintele Cristian Ursulianu. Părintele paroh a mulţumit preoţilor şi celor peste 150 de credincioşi prezenţi pentru participare, urând tuturor un post binecuvântat.
Postul Crăciunului - postul bucuriei
Viața parohiei
Decembrie 21, 2011